sâmbătă, 30 martie 2013

Clipa de fericire

Sunt atat de usoara incat m-am ridicat in aer,
eliberata de povara greselii,
pentru ca am fost iertata.
Nu merit inca iertarea, dar ma bucur nespus de atingerea ei.

Am gresit din nesiguranta,
stiu ca nu trebuia sa o fac,
am sperat sa pot uita.
Orgoliul mi-a dictat sa sterg tot,
dar sufletul meu s-a razvratit,
mai puternic decat alta data,
sigur de importanta sentimentelor mele.

Acum plutesc asemeni unui bebelus,
incantat de lumea pe care o descopera,
tot mai colorata, tot mai plina de simboluri,
cu fiecare ora, cu fiecare zi.
Desi nu pot sa ma ridic, vreau in picioare,
desi nu stiu inca vorbi, ganguresc nonstop,
chiar daca nu stiu sa cer, pot sa plang,
chiar daca nu stiu multumi, pot sa rad,
pot face orice pentru ca sunt un mic escroc sentimental.

Dor

De la un timp, te caut disperata:
In inaltul cerului nu se zareste nimic,
dar este vant puternic si poate te adapostesti;
In adancimile marii este intuneric,
si ochii mei nu recunosc forma ta atat de draga;
Printre copacii padurilor intreb de tine,
nimeni nu iti sopteste prezenta vreodata;
Nici in furnicarul marilor orase nu esti de gasit,
desi te caut cu multa rabdare.

Trebuia sa inteleg mai din timp: nu caut corect,
tu iubitule, esti ascuns adanc in sufletul meu,
nu te pot gasi afara pentru ca tu esti inauntru,
in mintea mea dornica mereu de o noua cautare.

Crezand ca esti un vultur, am planat alaturi de tine,
visandu-te un delfin unduios, te-am urmat taind valurile,
pascand iarba frageda, ma inchipuiam caprioara cerbului meu,
gandind, te banuiam dragostea mea profund umana,
dansand impreuna cu gazele, muncind alaturi de albine,
te-am inchipuit departe, desi te simteam aproape,
iubind, in sfarsit te-am gasit, Domnul meu.

Caisul iubit


Prunus armeniaca

As planta un cais in gradina sufletului meu,
sa-l pot mangaia, cand sunt ratacita,
sa ma infasor in parfumul sau, cand sunt necajita,
sa-i gust fructele perfecte, sa pot fi fericita.

Ar fi insula mea inmiresmata, linistita, ideala,
unde as putea fi eu insami fara sa ma tem.
Umbra mi-ar proteja pielea prea alba,
fara a elimina soarele din preajma mea.
Frunzele mi-ar oxigena si mi-ar parfuma aerul,
fara pretentii financiare.
Fructele mi-ar bucura ochii cu optimismul lor ideal,
mi-ar gadila papilele cu aroma delicata,
si mi le-ar alinta cu gustul dulce-acrisor.

Nu pot, pentru ca-mi doresc un copac perfect,
iar pamantul gradinii mele este cam arid pentru el.
As putea sa plantez un cais oarecare,
Si sa-l ingrijesc cu dragoste, pana ajunge in echilibru cu sufletul meu.
Nu stiu insa daca eforturile mele de a-l transforma,
vor fi benefice pentru sufletul acelui pom,
caci paradisul meu ar putea fi iadul sau.